Pe strada mea sunt doar masini. Si oameni…

Pe strada mea sunt doar masini. Si oameni invizibili, inconfundabili… Altfel spus, pe Aleea Callatis din Bucuresti te vei intalni, in primul rand, cu masinile noastre, ale locuitorilor de zi cu zi. Fie ca este vorba despre un Logan albastru cumparat acum vreo doi ani din targ, sau de un Clio rosu luat in leasing de batranica de la blocul vecin, precum si despre Fordul gri sobolan castigat anul trecut, la o tombola televizata, de cheliosul de la parter… toate sunt parcate pe insula.

Insula n-a existat dintotdeauna. Inainte erau garaje, spate in spate, fiecare adapostind un alt mister. Unele nu si-au deschis niciodata portile pentru a satisface, macar partial, curiozitatea oamenilor iscoditori. Oamenii, in schimb, isi cara zilnic povestile apasatoare in saci de plastic, menajeri: Nea Sandu se perfectioneaza in arta statului degeaba la umbra frunzelor de nuc, Irina isi ofera voluptatea in schimbul catorva bancnote menite sa-i asigure plata chiriei [oferta este, bineinteles, supusa unor termene si conditii], Nicu este spargator infocat de seminte, Tanti Florica se intalneste frecvent cu mama unui pui de somn, Remus are ezitari multiple si sonore, iar Victor bea doar rom cu cola ca sa devina de etnie. Ar putea fi observati si in poza de mai sus daca n-ar fi, dupa cum am mentionat anterior, invizibili. Desi-s inconfundabili…

Aceasta poveste de pe strada mea participa la Concursul LG Electronics Romania, avand ca premiu un televizor LCD LG LH5000. De asemenea, o invit si pe Andreea sa participe la acest concurs, precum si pe Red Cafe, care-mi este chiar apropiat. Dar ce ati zice daca ne-ar impartasi si Domnul Adrian Nastase o scurta povestioara de pe strada sa? Ca doar, concursul se adreseaza tuturor blogerilor…