Dimineata, oamenii isi duc chipurile la serviciu. Cu metroul. Unii au servieta, altii au punga sau chiar rucsac. Iar altii merg cu tramvaiul. Toti insa, cara un borcan plin cu praf de sentimente. Praf cenusiu.
Copii au uitat sa zambeasca. Adultii n-au stiut niciodata. Acoperiti de griji, cu trupurile invelite in piele de lemn, oamenii deschid ochii doar cand traverseaza.
Toti poarta ceas, pe mana stanga. Femeile se deosebesc de barbati. Copii se deosebesc de adulti. In rest, oamenii sunt la fel: pompieri, ceasornicari, macelari, profesori, politisti, brutari, soferi, pescari, bancheri, tamplari, frizeri, preoti sau chelneri… toti sunt vanzatori de cenusa.
Hoinarii, visatorii, trecatorii, exploratorii increzatori si chiar speculatorii, au invatat sa transforme acest praf neinsemnat intr-un straniu elixir afrodiziac cu care-si hranesc simturile in fiecare dimineata.
Dimineata, oamenii isi duc chipurile la serviciu. Cu metroul.
Sfarsitul primei parti. Cea de-a doua este la dospit. Am framantat la ea de zor, pana de curand. Daca, in mod tot straniu, simti inspiratia cum iti inunda tastatura sau daca te afli, absolut intamplator, in toiul unei furtuni de idei, nu ezita sa propui o continuare, caci intentionez cel putin vreo patru. Direct pe site, lasand un comentariu. De dragul jocurilor de cuvinte care fac, deseori, micile scriituri atat de delicioase…
Copii au uitat sa zambeasca. Adultii n-au stiut niciodata. Acoperiti de griji, cu trupurile invelite in piele de lemn, oamenii deschid ochii doar cand traverseaza.
Toti poarta ceas, pe mana stanga. Femeile se deosebesc de barbati. Copii se deosebesc de adulti. In rest, oamenii sunt la fel: pompieri, ceasornicari, macelari, profesori, politisti, brutari, soferi, pescari, bancheri, tamplari, frizeri, preoti sau chelneri… toti sunt vanzatori de cenusa.
Hoinarii, visatorii, trecatorii, exploratorii increzatori si chiar speculatorii, au invatat sa transforme acest praf neinsemnat intr-un straniu elixir afrodiziac cu care-si hranesc simturile in fiecare dimineata.
Dimineata, oamenii isi duc chipurile la serviciu. Cu metroul.
Sfarsitul primei parti. Cea de-a doua este la dospit. Am framantat la ea de zor, pana de curand. Daca, in mod tot straniu, simti inspiratia cum iti inunda tastatura sau daca te afli, absolut intamplator, in toiul unei furtuni de idei, nu ezita sa propui o continuare, caci intentionez cel putin vreo patru. Direct pe site, lasand un comentariu. De dragul jocurilor de cuvinte care fac, deseori, micile scriituri atat de delicioase…
No comments:
Post a Comment