Tuesday, April 7, 2009

 Cand incepem sa simtim c-am devenit batrani?

Ma chinuie aceasta intrebare de o vreme. Cateodata in confortul propriului camin sau in fata monitorului, la birou, iar alteori pe aleile unui parc bucurestean prea zgomotos. Si cum in urma unei astfel de reprize de chin au rezultat de fiecare data cateva versuri al caror principal punct comun il reprezinta rima incrucisata [stiti: atunci cand primul vers rimeaza cu al treilea si al doilea cu al patrulea], ma si grabesc sa scriu cateva. Scurse din condei spre sfarsitul lunii ianuarie a anului in curs:

Picioarele m-au purtat adesea
Pe carari pustii ce m-au ademenit
Si ca o gazda buna viata tesea,
Panza in care prizonier am devenit.

Lacom de glorie am alergat
Dupa primejdii si un alt decor,
Ale pamantului zari le-am cutreierat
Privind neputincios scurgerea anilor.
[…]


Insa ceea ce a readus in actualitate intrebarea care credeam, cel putin pentru moment, ca-mi ofera un ragaz a fost un articol peste care am trecut rapid cu privirea navigand de dimineata pe internet. Pe scurt: intr-un catun din nordul judetului Buzau, media de varsta este trecuta de 70 de ani. Cu alte cuvinte, catunul respectiv trage sa moara. Cum s-a ajuns aici? Nu datorita poluarii, caci n-ar avea cum. Poate datorita migratiei masive a fortei de munca in strainatate? Nu pare sa fie cazul acestui satuc format din putin peste 60 de case. Sau poate, pur si simplu, se datoreaza excesului de lipsa?

No comments:

Post a Comment